Cărţi publicate – citeşte gratuit

ASDOMERATOS

Untitled-1 mockup 256x310 copy

Biciul Destinului

biciul destinului

“Ceea ce-l conduce pe om pe căi greşite nu este duşmanul său, ci propria sa minte. Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte? Ea este de fapt cea care-l atrage pe drumurile pierzaniei. Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gândit, mintea este totul. Devenim ceea ce gândim.” – Budha Sakya Muni
 
Prin intermediul acestei creaţii, cititorul este atras în lumea captivantă a Romei secolului XVIII, o lume plină de intrigi, suspans şi dramă. Acţiunea curge într-un mod tumultuos, petrecându-se pe teritoriul Italiei, Franţei şi României.
Destinul tănarului Costi del Covoni, cunoaşte întorsături nebănuite, antrenând atât personajul, cât şi cititorul, într-o serie de întâmplări în care supranaturalul îşi face apariţia.
 

Cartea poate fi descarcată din Google Play (apasă pentru a descărca).

Preţul Cărbunelui

macheta 256px

 

Prin intermediul acestei nuvele, cititorul trăieşte o aventura deosebita în ţinutul îndepărtat al Rusiei, în vechea aşezare Mir.
Dodo Stravschi şi prietenul său de o viaţă trec prin întâmplări dramatice în lupta lor pentru supravieţuire. Trebuie să lupte împotriva unui vechi blestem aruncat de catre vrăjitorul Belgohnik asupra locuitorilor din Mir. Lupta lor se dă atât cu ei înşişi, cât si cu armata de monştri adusă la viaţă de către Belgohnik.
Rămâne de văzut cine va supravieţui.
 

Cartea poate fi descarcată din Google Play (apasă pentru a descărca).

 

Bob Sgarbymacheta 240px -1

 

Profesorul Bob Sgarby reuseste sa imbine intr-un mod genial arta matematicii cu magia, stapanind intr-un final fluxul timpului.
Asistam la o scurta istorisire a calatoriei in timp a profesorului Bob Sgarby. Aflam cum a reusit si totodata, ne punem intrebarea: va reusi la randul sau si elevul Arman?   

 

Cartea poate fi descarcată din Google Play (apasă pentru a descărca).