Scufundarea vasului RMS Lusitania (1915) – “operaţiunea cu steag fals”

Lusitania

Pachebotul transatlantic „R.M.S. Lusitania” a fost construit de vestita companie maritimă Cunard Line. Imaginaţi-va acest pachebot ca  fiind un al doilea Titanic: conditii de lux, tehnologie ultramodernă etc.

Ce inseamnă operaţiunile cu steag fals?
Operațiunile cu steaguri false sunt operațiuni sub acoperire, care sunt concepute pentru a induce în eroare publicul, în așa fel încât operațiunile par ca și cum acestea sunt efectuate de către alte entități. Numele este derivat din conceptul militar de zbor cu culori false, și anume, nava arborează pavilionul unei alte țări, altul decât propria țară. Operațiunile cu steag fals nu sunt limitate la operațiuni de război și contra-insurgență și au fost utilizate și pe timp de pace; de exemplu operațiunea “Strategia tensiunii” din Italia, care a avut loc în anii 1970-1980. Al Doilea Război Mondial a fost precedat de o asemenea operațiune sub steag fals: Incidentul Gleiwitz din 1939. (wikipedia)

Cunard liner Lusitania departing New York 2015

Vasul Lusitania a fost lansat pentru prima oară la apă în data de 7 iunie 1906. Separat de acesta, mai existau două vapoare aproape identice: „Mauritania” şi „Aquitania”. Echipajul vasului Lusitania era alcătuit din 802 persoane.

În mai 1913, având în vedere “Primul război mondial”, „Lusitania” a fost transformată in navă de război. La bordul ei au fost instalate cazemate în stare să primească 12 tunuri moderne. Cele 12 tunuri au fost instalate în august 1914.

În august 1914, „Lusitania”, „Aquitania” şi „Mauritania”, au fost rechiziţionate de Marina Regală a Marii Britanii şi transformate în crucişătoare auxiliare, pentru război. „Aquitania” şi „Mauritania” vor rămâne în acest stadiu pentru totdeauna. Vasului „Lusitania” i se va permite să funcţioneze mai departe ca pachebot şi să realizeze un transport transatlantic o dată pe lună, pentru Cunard Line.

The_Lusitania_arriving_at_dock_in_New_York_City_USA_in_1907

La 24 aprilie 1915, „Lusitania” a ajuns la New York. De aici, a plecat înspre Liverpool, în data de 1 mai 1915. Aceasta a fost ultima sa călătorie.

Întotdeauna, vasul Lusitania era escortat de crucişătorul britanic „Juno”. Uimitor, de data aceasta nu a mai fost escortat. Amiralului Fisher şi Winston Churchill, au hotărât ca de această dată vasul Lusitania să nu mai fie escortat de către crucişător.

lusitania_a_

În data de 7 mai 1915, la orele 14:25, „R.M.S. Lusitania” a fost torpilată în apropiere de Fastnet, la circa 12 mile marine de coasta Irlandei, de către submarinul german U-20, comandat de căpitanul Walther Schwieger. Această zonă fusese deja declarată de catre germani „zonă de război”.

La bord se aflau 1.158 de pasageri.

Supravieţuitori: o treime din numărul pasagerilor.

Aceştia au declarat că a fost o explozie iniţială (prima torpilă), urmată de o altă explozie devastatoare. După 15-18 minute, totul era terminat. La trei ani după „Titanic”, oceanul a înghiţit o a doua victimă de acelaşi calibru.

lusitania-sinking

Fapt bizar: germanii au tras doar o singura torpilă. Există documentele de la bordul submarinului, confirmând această realitate. Oare a explodat un cazan? Sau o muniţie depozitată la bord? Era Lusitania un vas de război deghizat în pachebot civil?

Lusitania

Pentru mult timp, această poveste a fost catalogată ca fiind o teorie a conspiraţiei. Oameni nebuni ce îşi imaginau ca Guvernul îi poate minţi. 🙂

Situaţia a fost lămurită în 1972: „Lusitania” a fost un vas de război deghizat în pachebot.

Prima explozie a fost provocată de impactul cu torpila submarinului german.

A doua explozie a fost provocată de muniţiile transportate de vas. Existenţa acestei muniţii de război a fost negată de către Amiralitatea britanică până în anul 1972. În acest an, Amiralitatea britanică a recunoscut, în sfârşit, existenţa muniţiei la bordul „crucişătorului auxiliar armat”, „R.M.S. Lusitania”. Submarinul german a scufundat, un vas de război inamic, dotat cu arme de foc – 12 tunuri – şi muniţie.

Oameni nevinovaţi au pierit. Dacă ei ar fi ştiut că Lusitania era de fapt un vas de război, ar mai fi fost acolo oare?

Lusitania teoria conspiratiei

Consecinţele distrugerii „Lusitaniei”

USA a considerat gestul ca fiind o barbarie germană. Cum a putut Germania să distrugă un vas civil? În Franţa şi în alte ţări, a fost promovat acelaşi sentiment. Ulterior, a apărut ideea unor „neglijenţe calculate”, în scopul forţării intrării SUA în război. Germanii s-au apărat, arătând că vasul a transportat la acel moment arme şi muniţii.

USA au ameninţat Germania cu intrarea în război. Berlinul a decis, la 27 august 1915, suspendarea provizorie a războiului submarin. La 1 ianuarie 1917, acesta va fi reluat. Va fi un război submarin total, împotriva tuturor navelor, fie ele neutre sau nu, de război sau de comerţ.

La 2 aprilie, preşedintele Wilson a cerut Congresului să aprobe declaraţia de război pentru a face lumea „sigură pentru democraţie”. La 4 aprilie, Congresul SUA aproba cererea preşedintelui.

Lusitania

Winston Churchill şi Amiralitatea britanică, au făcut un gest foarte urât.

L-au acuzat pe căpitanul William Turner al „Lusitaniei” de nerespectarea măsurilor de securitate recomandate. Lordul Mersey, care a supervizat procesul declanşat de acest caz, l-a înştiinţat personal pe premierul Herbert Henry Asquith că refuză să lucreze mai departe pentru justiţia britanică. El a prezentat „chestiunea Lusitania” drept „o afacere a naibii de murdară”.

Această teorie a conspiraţiei s-a dovedit un fapt real.

În acest timp, cei care conducătorii au fost cei care au minţit grosolan. Ei sunt responsabili de moartea celor aflaţi pe Lusitania în momentul producerii tragediei.

Totul a fost doar un joc strategic, în care civilii sunt pioni lipsiţi de importanţă.

Related Post

Leave a Reply

avatar
wpDiscuz